În anul 540, Sfântul Benedict stabilea ca principii de bază pentru viața călugărilor trei concepte simple: fecioria, sărăcia, ascultarea. El stabilea, atunci, un mod de viață simplu pentru călugări, care avea la bază câteva reguli – celibatul, interzicerea consumului de carne de patrupede, limitarea consumului de vin, împărțirea timpului între rugăciune, muncă, meditație și dormit.

500 de ani mai târziu, călugării unei mănăstiri din Dijon, în sudul Franței, au stabilit să trăiască respectând întocmai regulile Benedictine. Așa a luat ființă, îm 1098, sub conducerea abatelui Robert de Molesme, Ordinul Cistercian.  Denumirea vine de la localitatea în care a luat ființă prima abație Cisterciană, Cîteaux (în latină, Cistercium).

În următorii ani, sub conducerea contelui Bernard de Clairvaux, conte de Châtillon, rămas în istorie ca Sfântul Bernard, Ordinul Cistercian s-a extins până în estul Europei.

În România, au existat două mănăstiri cisterciene. Prima, cea de la Igriș (jud. Timiș), a fost construită de Ana/Agnes de Châtillon, soția regelui maghiar, Béla al III-lea. A fost construită ca metoc (supusă unei mănăstiri mai mari) al Mănăstirii Cisterciene de la Pontigny, fiind locuită inițial de călugări francezi. A fost distrusă de invazia tătară de la 1241 și nu a fost niciodată reconstruită.

Cea de-a doua, Mănăstirea Cisterciană de la Cârța (se află aici) a fost construită de la călugării de la Igriș în jurul anului 1205. Despre ea vorbim astăzi.

Ca o mică paranteză, unul dintre cele mai neplăcute lucruri de care ne ciocnim în călătoriile noastre Prin Transilvania este că o mulțime de biserici, muzee, locuri de vizitat sunt închise. Încuiate cu cheia, fără nici o posibilitate de a le vizita în interior. Sau care pot fi vizitate numai dacă ai noroc, cum a fost la Biserica Fortificată din Nocrich.  Nouă, cel puțin, ni se pare nefiresc să mergi sâmbătă dimineață să vizitezi cea mai veche orgă funcțională din Transilvania (o să ajungem și la povestea ei), care se află într-o biserică încuiată cu cheia, fără nici un fel de indicații despre cum poți intra. Dacă într-o zi de week-end, când oamenii pot merge în excursii, biserica e încuiată… când o fi deschisă ? 

Ei bine, la Cârța a fost exact invers. Am ajuns într-o sâmbătă, dar un pic după ora 17. Pe baza experiențelor anterioare, eram convins că nici aici n-o să reușim să intrăm. Abația era, într-adevăr, încuiată, dar erau afișate la intrare 4 (PATRU!) numere de telefon la care puteai suna pentru a fi deschisă. Am sunat, în câteva minute a venit preotul paroh, cu biletele de intrare (costă 3 lei biletul), vorbitor de limba germană,  care mi-a dat cheia și-a plecat, pur și simplu – m-a rugat să i-o duc acasă după ce termin de vizitat. Deci a avut încredere să lase un monument istoric pe mâna mea pentru o jumătate de oră.

Revenind la povestea noastră, primele clădiri al Abației de la Cârța au fost ridicate, probabil, pe la 1205-1206, din lemn. Câțiva ani mai târziu s-a construit o capelă mică (astăzi nu mai există), iar pe la 1230 a început construcția efectivă a mănăstirii. Lucrările au fost întrerupte de marea invazie tătară de la 1241, în urma căreia Mănăstirea a suferit daune majore. Însă în 1260, sub conducerea unui alt arhitect, clădirile au fost refăcute și lucrările au mers mai departe.  Construcția a fost terminată pe la 1320.

După ce s-a terminat construcția, Mănăstirea Cisterciană devenise foarte puternică în zonă.  Încă de la jumătatea secolului 13, Abația a fondat localitățile Cârța (pe malul Oltului) și Apoș (pe Valea Hârtibaciului), aducând sași în ambele sate. Apoi, pe la 1300, Abația a adus coloniști germani și în alte localități din zonă: Meșendorf, Cloașterf sau Feldioara. Drept urmare, Abația Cisterciană era, pe la 1400, posesoarea a 10 sate.

Călugării cistercieni au adus la Abație viță de vie din Burgundia – aparent, din cauza regulilor restrictive de alimentație, își completau puterile prin consum (moderat) de vin. De asemenea, călugării călătoreau din când în când la Pontigny și la Cîteaux, pentru a menține o legătură permanentă cu abația de care aparțineau și pentru a primi tot felul de sarcini. O legendă spune că, pentru apărare, călugării au construit un sistem de grote și un tunel care mergea până la apele Oltului, ca să poată fugi în caz de atac.

Din păcate, a fost atacată de turci în 1421, 1432 și 1438, daunele în urma atacurilor fiind deosebit de grave. Drept urmare, localnici au făcut o plângere la regele Matia/Matei Corvin, în care spuneau că tocmai Abația era cauză pentru care erau călcați de turci atât de des. Astfel că regele a dispus desființarea mănăstirii, trecând-o cu totul în posesia Catedralei din Sibiu.

În 1495, Sfatul Orășenesc al Sibiului a dispus renovarea clădirilor mănăstirii, ocazie cu care aripa sudică a mănăstirii a fost transformată în casă parohială, astăzi având aceeași destinație. Au mai avut loc lucrări de renovare în 1846, când s-a construit și galeria care adăpostește azi orga bisericii (orgă construită în 1813) și în 1913.

Astăzi, corul vechii mănăstiri este folosit ca biserică pentru comunitatea evanghelică din Cârța.

(găsiți mai multe fotografii pe paginile noastre de facebook, google+ și flickr)

Prin Transilvania este un proiect susținut de Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, EuroGsm, Electrogrup, iQuest, realizat cu sprijinul Continental Hotels, Toshiba și Yellow Store