Echipa
Andrei Crivăț este inițiatorul călătoriilor Prin Transilvania. E pasionat de plimbări și de gastronomie, de folclor și de muzica lăutărească veche, de cetăți și de turle, de istorie și de legende (are cam multe pasiuni, nu știm când are timp de ele). Zice că e sârb, dar nu poate dovedi asta în vreun fel, cel puțin deocamdată. Nu, faptul că știe să spună pljeskavica na kaimaku i dva piva, molim vas, hvala* nu dovedește decât că-i gurmand. A locuit, practic, prin toată țara, drept urmare are un pur accent moldoveneso-ardeleano-bănățeano-bucureștean.
Alex Dima e fotograful oficial al expedițiilor noastre prin Transilvania. Este, de altfel, și student la drept, dar le combină. Deşi printre pasiunile sale regăsim blogging-ul, social media, condusul, chitara şi călătoriile, fotografia reprezintă principala sa activitate. Născut şi plecat dintr-un orăşel mic din Harghita şi ajuns la oraş mare, în Cluj, îşi descoperă pe zi ce trece pasiunea pentru fotografie. Caută, găseşte, gândeşte, surprinde şi prezintă într-un mod unic viaţa prin obiectivul aparatului său.
Răzvan Antonescu este un plimbăreț. De foarte mulți ani bate Transilvania la pas și vizitează locuri interesante. Și el e pasionat de fotografie, în special de fotografii panoramice. O parte din fotogafiile de pe pagina noastră de facebook sunt realizate de el.
Dragoș Asaftei este un fotograf tânăr ale cărui fotografii au stat la baza identității noastre vizuale. O mare parte dintre fotografiile sale regăsite aici fac parte din proiectul inițiat de el în 2011, Zbor peste Transilvania, proiect care a adunat peste 10.000 de fotografii din avion și peste 100 de obiective fotografiate. Este printre puținii fotografi din România specializați pe fotografie aeriană. La sfârșitul anului trecut a lansat proiectul Blog de fotografie.
Oana Olaru-Zăinescu este autoarea logo-ului nostru, de care suntem atât de mândri încât ni l-am pus pe site, pe facebook, pe mașini, pe tricouri… E freelance designer și sarcasmul e una dintre superputerile ei. A devenit blogger de ceva vreme, pe site-ul ei își exprimă gândurile și portofoliul. E empatică și jinduitoare sporadic.
Ruben Kislaki este omul fără care n-ați fi ajuns niciodată aici. El se ocupă, până la ore mici din noapte, de site, cu o răbdare rar întâlnită. Uneori, la 1 noaptea are calmul necesar pentru a răspunde la întrebarea “Ruben, da’ de ce nu văd categoriile ? Am stricat site-ul ?” și la alte bătăi de cap asemănătoare.
George Damian a studiat istoria şi a rămas cu un hobby: îi place să citească documente vechi, ardeleneşti – de preferinţă germane, dar nu refuză nici ceva latinesc, maghiar sau chirilic. Îi place foarte mult istoria mică, întâmplările fără importanţă. A scris, scrie şi va scrie la ziare, reviste şi site-uri. În timpul liber îşi completează blogul personal www.george-damian.ro.
___________________________________________
* – pljeskavica na kaimaku i dva piva, molim vas, hvala – pljeskavica (un fel de hamburger sârbesc) cu kajmak (un sortiment de brânză sârbească) și două beri, vă rog, mulțumesc