La Torogoata lui Toiuț
Când urci Valea Arieșului, după ce treci de Albac ajungi în localitatea Scărișoara (adică aici) . Sunt câteva case la drumul mare, dar majoritatea celorlalte se află răspândite pe munte. La bună distanță una de alta, chiar. Una dintre casele astea răspândite pe culmi este Torogoata lui Toiuț. Se numește așa pentru că gazdei, lui Toiuț (e un diminutiv de la Toader) îi place să cânte la taragot. Instrument căruia oamenii zonei îi spun “torogoată”.
S-a întâmplat ca noi să ajungem iarna la Toiuț – de unde și pozele cu multă zăpadă, numai bune pe canicula asta.
Nu ai cum să ajungi la Torogoata lui Toiuț, mai ales pe zăpadă, dacă nu știi potecile. Așa că Toiuț își trimite fiul la drum, să-și aștepte oaspeții, ca să nu se piardă prin pădure. Nici urcușul nu-i ușor pentru piciorul moale de orășean. O potecă înclinată la 45-55 de grade, cu zăpadă pe alocuri și de 50 de cm, e o provocare grea. Ciprian, fiul lui Toiuț, o urcă în vreo 10 minute. Eu am urcat-o în 45 de minute, pe parcursul cărora am rostit sudălmi grele, care nu credeam că pot fi inventate.
Dar odată ajuns sus, pe culme, uiți de urcuș, de sudălmi, de durerile musculare și de plămânii cărora nu le mai ajungea aerul rece de munte. Pentru că în poarta casei te așteaptă oameni de-o căldură pe care n-o vezi la vecinii de bloc. Oameni care te văd pentru prima dată, te iau în brațe, te pupă și care spun “bine ai venit” cu atâta convingere, încât te fac să te simți, cu adevărat, foarte bine venit, de parcă te-așteptau de-o viață.
Viața pe munte
Toiuț și soția lui, Felicia, primesc oaspeți în casa lor de ceva ani. Li s-a dus vestea din om în om, că ei n-au idee ce-i aia promovare sau marketing. Nici internetul nu-i interesază și nici nu știu ce-i aia facebook (totuși, acum au o pagină de facebook, dar e făcută de oameni pe care i-a găzduit, nu de ei). Dar omul care le trece pragul își promite că fără doar și poate o să vină din nou, apoi le povestește și altora de minunea de cămin din Scărișoara.
Felicia și Toiuț își așteaptă musafirii cu masa plină. În afară de farfurii, tacâmuri și pahare, totul este făcut în casă. Ba chiar în casa lor, nici măcar prin vecini. De la mobilă și covoare, până la pâine, unt, cașcaval, cârnați, legume, sarmale. Felicia nu gătește cu alimente din vecini. “De unde știu eu că smântâna vecinei e la fel de bună ca a mea ? De unde să știu cu ce și-a hrănit porcul ? Eu dau omului să mănânce numai mâncare care știu ce gust are și cum a fost făcută. Numai mâncare făcută de mine, de la animale crescute de mine”.
Sunt foarte puține lucruri pe care familia are nevoie să le cumpere “din oraș”. Ulei, detergent, săpun, sare și piper, câteva legume care nu cresc pe văile din jurul lor. Ca să și le procure, coboară cu toții muntele și le cară cu spinarea înapoi. În rest, preferă să crească, să cultive și să producă singuri tot. Chiar și păturile și pernele din camerele de oaspeți sunt făcute în familie. E mai ușor să le faci din ce-ai la îndemână, decât să mergi “la oraș” și să le cumperi pe bani. Și e mai trainic.
Nici de medicamente nu prea au nevoie. Acum Felicia și Toiuț erau răciți. “N-am fost răcită de ani de zile, dar acum a adus Ciprian (fiul) de la oraș gripă din aia domnească”, râde Felicia.
Pe lângă bucatele alese de pe masă, care bat lejer orice “bio” și “eco” de pe etichetele din magazine, Toiuț își mai așteaptă musafirii cu băuturile preparate de el. Țuică de prune, țuică de mere, țuică de afine sau de merișoare. Și (o rarite absolută pentru mine și prețioasă chiar și pentru el) o senzațională țuică făcută din cireșe negre amare.
După ce îi guști băuturile și i le lauzi (chiar pe bună dreptate), Toiuț îți cântă la Torogoată. Instrumentul e vechi de 200 de ani și costă 3.500 de euro. Toiuț cântă pe la nunți, ba chiar a mers c-o orchestră și prin alte țări. Și Ciprian, fiul, e pasionat de torogoată. A intrat primul la liceul de muzică din Alba-Iulia, deși câțiva ani și-a dorit să se facă preot. Ar fi vrut la Cluj, dar nu exista clasă de taragot.
O seară la căldura focului din sobă, cu cei doi bărbați ai familiei cântând la torogoate cântece de prin Ardeal și cu mama trebăluind printre oaspeți, e o seară a revelației.
Revelația că oamenii ăștia dețin secretul fericirii absolute. Și că în locul ăla uitat de lume n-o să fie niciodată nici un fel de criză. (o parte din poze sunt făcute de Eugen Luchianiuc)
Prin Transilvania este un proiect susținut de Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, EuroGsm, Electrogrup, iQuest, realizat cu sprijinul Continental Hotels, Toshiba și Yellow Store