Pe Mugur Pop l-am văzut, întâmplător, pe facebook – și la început am crezut că-i actor sau cascador. Apărea tot călare, tot într-un costum de dac, tot trăgând cu arcul. Lucruri care m-au făcut să-l urmăresc mai atent. Așa am descoperit că, de fapt, astea sunt chiar lucrurile pe care le face el în viață.

Apoi mi-am dorit să-l cunosc. Așa am descoperit un om complex, pasionat de natură, pasionat de animale, pasionat de istorie. Cum întotdeauna mi s-au părut fascinanți oamenii care-și transformă pasiunile în mod de viață, i-am făcut o vizită.

Mugur Pop locuiește în natură. La câțiva kilometri de Cluj-Napoca, la marginea unei păduri, are o mică fermă. Ține acolo vreo 13 cai, niște oi, niște capre, o cioară grivă extrem de simpatică, numită Grivei și 5 ciobănești carpatini, paznici fermi ai fermei care mai e atacată uneori de lupi. A, și să nu uităm de Păcălicea – o măgărușă care îți zâmbește de când ajungi acasă la Mugur, care se lipește de tine spre a fi mângâiată și care a primit acest nume pentru că a ajuns la fermă în jurul unui 1 Aprilie.

Când îl cunoști pe Mugur dincolo de rețelele sociale, descoperi că face mult mai multe lucruri, de fapt. O parte importantă a activității sale este, de exemplu, educația în natură. Părinții își aduc copiii la ferma de lângă Cluj, iar Mugur le povestește despre animale și plante, face cu ei călărie asistată, le vorbește despre relația omului cu natura. Le explică în termeni simpli că pădurea nu e material de făcut focul sau mobila, ci un corp viu. Le explică cum funcționează și la urmă copiii pleacă de-acolo cu convingerea că nu trebuie să-și bată joc de natură.

Un segment aparte în activitățile pentru copii îl ocupă copiii abuzați, aduși de la centrele de minori. Aceștia sunt primiți cu drag, pentru că experiențele prin care au trecut sunt dramatice.

“Copiii abuzați au o nevoie uriașă de afecțiune și compensează asta cu Păcălicea, cu caii sau cu câinii. Lor le e frică de animalele mari, dar după 2 secunde îi dai câinele pe mana, iar câinele îl preia, responsabil și el descoperă că are unpartener care îi dă încredere, care îl încurajează să relaționeze. Și tot ce părea rău la început nu mai e așa de rău“, spune Mugur Pop.

La Mugur sunt aduși și copii cu nevoi speciale, de la Școala Specială Transilvania. Când nu-i vacanță, 6 copii sunt aduși în fiecare vineri, de la ora 10.00, pentru terapie. Cu ei, Mugur face călărie și exerciții de motricitate. De asemenea, în fiecare vară vin oamenii care participă la un congres al persoanelor cu deficiențe de vedere.

(foto de pe contul de facebook al lui Mugur, făcută de Cosmin Giurgiu)

Mugur se mai ocupă și cu caii, cu călăria, cu turismul călare și cu concursurile de echitație. Acum mulți ani, a câștigat un cal, la un pariu. Când s-a dus să-l ia, a mai luat încă doi. Omul știe totul – ad literam, știe efectiv TOTUL! – despre cai. Spre exemplu, de la el am aflat că de la dacii din trecut, prin Evul Mediu, până în zilele noastre, armatele de pe aceste meleaguri foloseau numai cai castrați. De aceea, atacurile de noapte ale oștilor de din țările românești erau devastatoare – caii castrați nu erau “isterici”, nu nechezau în timpul atacului. Copitele le erau învelite în cârpe sau în piele, astfel că soldații se puteau apropia fără zgomot de corturile inamicilor, executau căpeteniile și plecau la fel de fulgerător cum veneau.  De altfel, spune Mugur, în multe limbi europene cuvântul pentru cal castrat este “valak”. De altfel, caii au fost atât de apreciați încât, în evul mediu, cavaleria din provinciile românești era cam 60% dintr-o armată. Nici o altă armată europeană nu avea o cavalerie atât de mare.

Și tot de la el am aflat că în rasele moderne de cai sunt urme ale cailor de sânge românesc. Din cei trei armăsari care au creat liniile moderne engleze de cai de curse, spre exemplu, unul a fost Byerley Turk, un armăsar capturat de căpitanul Robert Byerley în timpul Bătăliei de la Buda, în 1686. Conform unui cronicar francez, Byerley Turk provenea din România.

“Prințul Ghica a dat cadou un armăsar și astfel s-a creat rasa Trakehner, foarte apreciată și azi“, spune Mugur. “De-aici s-a plecat cu foarte mult sânge bun de cai, pentru că aici caii au crescut mereu în libertate, cu rusticitate, cu indice metabolic foarte bun, învățați să valorifice orice, nu doar finețuri. Calul occidental mare și gras și leneș, calul oriental, ăsta al nostru – ață, fibră… poate un pic cam urât“.

Un cronicar de pe vremea Împăratului Constantin cel Mare povestea că romanii au luat din Dacia un cal care făcea 100 de mile pe zi, timp de 8-10 zile consecutiv. În zilele noastre, proba de 100 de mile (160 de km) este cea mai mare probă de anduranță în concursurile de echitație – și durează doar o zi, nu 8 zile. Un alt cronicar spune despre caii dacilor că “sunt mici, urâți, dar imposibil de ajuns în lupta de urmărire”.

Cu Mugur se pot face cursuri de călărie și, mai apoi, după ce înveți să stăpânești calul, poți merge cu el la călărie de agrement (pentru câteva ore), călărie de exterior (trasee de o zi) sau în turism ecvestru (trasee de 5-7 zile). Tot la el se organizează, ca parte din programe mai mari, în general pentru companii, cursuri de tras cu arcul.

Am lăsat la final pasiunea lui Mugur pentru daci.

Mugur face parte din Terra Dacica Aeterna, prima asociație din România care se ocupă cu reenactment-ul perioadei antice. În cuvintele lor, “reenactment-ul este o modalitate prin care istoria este “retrăită” la propriu, prin confecționarea de îmbrăcăminte, arme, unelte, locuințe, pe care pasionații de reenactment (reenactorii) le folosesc în cadrul unor momente mai mult sau mai puțin regizate. Confecționarea echipamentului se face în urma studierii izvoarelor istorice legate de perioada de timp care se dorește a fi “reînviată”, astfel încât totul să fie cât mai aproape de realitatea acelor vremuri“.

Mugur conduce o divizie de cavalerie dacică intitulată Lupii Albi. “Nimeni nu mă oprește să-mi las imaginația liberă și s-o ancorez în lucruri știute“. Echipamentul lui de dac cuprinde opinci, pantaloni de in, bumbac sau piele, cămașă de in, armură cu solzi de piele, pelerină de lână cu glugă, pileus, mânecare de piele și curea de piele. Ca arme, are un falx (sabie lungă curbată), sica (sabie scurtă curbată), arc cu săgeți și praștie. Ca idee, Mugur poate trage fix la tință cu arcul din goana calului. Nu-i de colo!

Pe Mugur îl găsiți pe facebook, pe Școala lui Gerula (numele vine de la faptul că s-a născut într-un ianuarie friguros), sau pe Călare în Carpați. Dar eu vă recomand călduros să mergeți la el la fermă. Să vedeți caii, câinii și, mai ales, să întâlniți un om fericit, care face efectiv ceea ce-și dorește.

(găsiți mai multe fotografii pe paginile noastre de facebook, google+, flickr, instagram și 500px)

Prin Transilvania este un proiect COSMOTE, susținut de Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Transavia, Bitdefender Antivirus, realizat cu sprijinul Continental Hotels și Toshiba