Jibou e un oraș micuț din județul Sălaj. Un oraș cu o populație de vreo 10.000 de locuitori și cu una dintre cele mai spectaculoase grădini botanice din țara asta.

Grădina a fost făcută în parcul unui palat construit pe la 1780 de către familia Wesselényi și care se află aici. De fapt, vorbim de corpul central al Palatului Wesselényi, că restul clădirilor fuseseră construite înainte. Însă la 1778,  baronul Wesselényi Miklós a ridicat acest corp central cu un pavilion și două aripi.

Baronul Wesselényi Miklós (tatăl, căci a existat și un fiu cu acest nume) a fost un om aparte. I se spunea Bourul din Jibou, nu doar pentru că era un individ cu o forță fizică ieșită din comun, dar era și deosebit de căpos și iute la mânie. Scriitorul Nyiro Jozsef a scris un fel de biografie romanțată despre Bourul din Jibou, în care-l arată ca pe un om aprig și tulburat, cu iubiri neîmplinite și accese de depresie. Spre exemplu, într-o zi, spune scriitorul, s-a dus să ceară socoteală vecinului său, Janos Haller de la Gârbou, de ce n-a venit la înmormântarea mamei sale. De fapt, pricina pe care i-o purta era cauzată de faptul că vecinul Haller s-a însurat cu femeia pe care o iubea Miklós. Motiv pentru care i-a purtat mereu pică, până în momentul în care a pornit să-l certe cu armată și tunuri.  Despre scurta luptă ce-a urmat am scris aici.

Gh. Barițiu, în “Părți alese din istoria Transilvaniei”, povestește un pic altfel motivele acestei lupte și finalul ei. Dar menționează că, după luptă, Haller l-a dat pe Bourul din Jibou în judecată pentru “blasfemie, jurământ strâmb, ameninţare cu punere de foc, provocare la duel, infestarea şi arestarea de funcţionari regeşti, turburarea securităţii publice”. De unde putem deduce că Wesselényi Miklós n-a fost tocmai prietenos când dădea cu tunurile în Burgul din Gârbou.

Trei ani mai târziu, Bourul Wesselényi Miklós este condamnat la temniță. Nefiind tocmai o fire pașnică, cum spuneam, baronul pur și simplu nu a acceptat să meargă la închisoare și s-a apărat, pe domeniul de la Jibou, de cei care veneau să-l ridice. Motiv pentru care împăratul Iosifi al II-lea s-a enervat un pic și a trimis o trupă militară să-l prindă. În cele din urmă, Wesselényi Miklós a făcut 4 ani și jumătate de temniță.

Bourul din Jibou a murit 20 de ani mai târziu, când castelul era aproape terminat. I-a rămas fiului său, care se numea tot Wesselényi Miklós și care a rămas în istorie ca un liberal aprig, susținător al ideilor de la 1848 și eliberator al iobagilor. I se spunea “Luntrașul de pe Dunăre”, pentru că în 1838, în timpul inundațiilor de la Budapesta, a salvat nenumărați oameni.

Apoi, după 1945, castelul a fost naționalizat. A fost folosit pe post de școală, internat, muzeu. După 1990, a fost retrocedat urmașilor familiei Wesselényi (mai puțin grajdul și manejul).

O completă descriere arhitectonică (și istorică, de altfel) a castelului Wesselényi din Jibou găsiți pe Monumente Uitate

(găsiți mai multe fotografii pe paginile noastre de facebook, google+, flickr, instagram și 500px)

Prin Transilvania este un proiect COSMOTE, susținut de Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Transavia, Bitdefender Antivirus, realizat cu sprijinul Continental Hotels și Toshiba