Biserica de lemn de la Ciucea
Ca idee, mica biserică de lemn de pe domeniul lui Octavian Goga de la Ciucea (de care povesteam aici) nu a fost ridicată acolo, la conac. Ci într-un mic sat numit Gălpâia, aflat azi în județul Sălaj.
Goga, provenind dintr-o familie de preoți, și-a dorit destul de mult ca pe proprietatea sa să funcționeze o mănăstire ortodoxă, mai ales că la vremea aceea, prin 1920-1025, satul Ciucea era majoritar greco-catolic, cei câțiva ortodocși din sat neavând o biserică a lor. În acest sens, Goga a cumpărat o casă a măicuțelor carmelite, construită pe la 1870, pe care a integrat-o pe domeniul său. N-a apucat să-și ducă visul la capăt. Dar întâmplarea face ca în 1939, părintele Câmpeanu din Gălpâia să fie și funcționar notarial la Ciucea. El i-a spus doamnei Goga despre o mică biserică de lemn lăsată în paragină la marginea satului și, cu acordul Episcopiei, doamna Goga a mutat bisericuța la Ciucea.
Premisele unei mănăstiri erau acum reale, doar că din păcate nu prea existau măicuțe care să se ocupe de ea. Din păcate, a venit și războiul, așa că mănăstirea a fost închisă în 1945. Jumătatea de secol mai târziu, când a fost redeschisă (în 1994), totul era o ruină. Și biserica de lemn, și casa măicuțelor erau roase de vreme și de nepăsare. Câteva măicuțe din Moldova au venit aici și, cu mâna lor și cu ajutorul câtorva localnici, au reparat totul.
Despre bisericuța de lemn se spune că ar fi fost ridicată (acolo, la Gălpâia) în jurul anului 1600. Dar forma construcției și o inscripți o situează, mai degrabă, în perioada anilor 1750 – 1800. Intrarea în micul lăcaș de cult se face pe o ușiță tare scundă, semn că în alte vremuri oamenii erau mai mici de înălțime. Înăuntru pot fi admirate câteva icoane pictate cu 200 – 300 de ani în urmă și un candelabru de lemn pictat (mă rog, în zilele noastre picturile se mai văd foarte vag) care are, de asemenea, o vechime impresionantă.
(găsiți mai multe fotografii pe paginile noastre de facebook, instagram și 500px)
Prin Transilvania este un proiect Telekom Romania Mobile Communications, susținut de Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Transavia, Bitdefender Antivirus, TNT, Garanti Bank, realizat cu sprijinul Continental Hotels, Toshiba și Goodyear


Follow













