Despre Pătrăhăițești (se află aici) veți afla de la oamenii din Valea Arieșului (sau de pe diverse pagini de internet) că ar fi unul dintre cele mai izolate cătune din Apuseni.

E drept, nu-i chiar la îndemână – dar nici așa izolat cum am crezut eu nu e. În timpul verii, se urcă lejer pe jos (sunt vreo 5 km de la șoseaua ce străbate Valea Arieșului) sau cu orice fel de mașină. Iarna o fi mai greu de urcat cu mașina, dar i-am întrebat pe oamenii locului dacă le e greu să coboare la Arieșeni când e zăpadă. Nu le e greu, se suie în căruțe și merg lejer.

Drumul forestier pe care urci spre Pătrăhăițești (cătunul se află la o altitudine de 1200 de metri) e destul de lejer. La un moment dat, la o ultimă bifurcație, apar două indicatoare. Spre stânga scrie “Pătrăhăițești. Muzeul Etnografic“. Spre dreapta scrie “Pătrăhăițești. Cascadă. Muzeu Etnografic. Cazare“.

Am crezut că ăla e drumul spre cascada pe care voiam s-o vizitez. În realitate, ambele drumuri duc cam în același loc, doar că cel spre dreapta, aveam să descopăr, e un pic mai bine… marketat, să zicem.

Drumul spre dreapta, cum ziceam, se termină strategic în curtea unor oameni. Mai exacta, în curte la Paraschiva și Rovin Filip – de unde și numele casei lor, Muzeul Casa Filip. Poate e mult spus muzeu, întrucât nenea Rovin lucrează obiecte de lemn, iar tanti Paraschiva lucrează covoare, ii și alte obiecte de port popular – și toate lucrurile sunt expuse în camerele casei. Sau, de fapt, în câteva camere – Rovin și Paraschieva mai au și alte camere, unde cazează turiști. Și cam ăsta e tot muzeul.

– De-aici sunteți, tanti Paraschiva ?  Din Pătrăhăițești ?

– Nu, eu sunt noră, slujesc în casa asta de 40 de ani. Eu sunt de jos, din Arieșeni. 

Cumva, totul e aranjat de-așa natură încât, dacă vrei să mergi spre cascadă, treci efectiv prin casa oamenilor. Lași mașina în curtea lor și le traversezi casa, ca să ieși spre cascadă. Și-acolo, în holul ăla prin care treci, sunt expuse tot felul de pahare de lemn, fluiere, ciubăre, căni. La loc de cinste, tabloul lui Avram Iancu – ca în multe alte case ale moților, de altfel. Tanti Paraschiva e bucuroasă tare de oaspeți. Ne-a luat și ne-a explicat, practic, obiect cu obiect. Apoi ne-a scos în curtea din spate și ne-a cântat la tulnic.

Ne-a explicat fiecare sunet în parte. “Așa suna tulnicul când Avrămuț îi chema pe moți. Așa sună râul Arieș. Așa sună strigătul la șezătoare“. S-a pierdut vechiul cod al semnalelor date de tulnic, din păcate. Mai sunt puțini oameni care-l înțeleg. “Azi, când avem a ne spune oarece, ne sunăm pe mobil, nu mai comunicăm la tulnic”, zice tanti Paraschiva

Facem o plimbare spre cascadă – un urcuș ușor, prin pădure, pe traseu marcat. După vreo două ore, ne întoarcem la tanti Paraschiva, să ne luăm mașinile și să mergem în treaba noastră. Doar că gazda ne pregătise, cât am lipsit, niște plăcinte moțești cu lapte, niște țuică de mere, niște afinată – afinile și afinata sunt mândria locului. Ne-am mai întins vreo oră la povești, vreme în care a venit și nenea Rovin acasă.

La un moment, nenea Rovin m-a luat conspirativ de braț și m-a întrebat: “Domnu’, nu vreți o vilă frumoasă la Arieșeni ? Eu singur am făcut-o, are 7 camere mari, mai veniți să vă odihniți, Clujul îi aproape… “. Cu un pic de regret, poate, am refuzat oferta.

Am plecat de la Casa Filip cu exact același gând cu care am plecat de la Toiuț – niciodată n-o să se abată vreo criză prin locurile astea. Oamenii își cultivă ce pot cultiva, vând obiectele lor de lemn, plăcinte, lapte, afine, țuică. Și cu asta își asigură un trai fără mari griji.

(găsiți mai multe fotografii pe paginile noastre de facebook, google+, flickr, instagram și 500px)

Prin Transilvania este un proiect susținut de Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, EuroGsm, Electrogrup, iQuest, realizat cu sprijinul Continental Hotels și Toshiba