Există o legendă care spune că, înainte ca teutonii să părăsească Țara Bârsei, ar fi construit un pod peste Ghimbavul care atunci era plin de apă, pe drumul dintre Feldioara și Teliu. Lângă pod a fost instalat un post de pază și, încet-încet, în jurul postului de pază au început să se așeze familii de coloniști germani, care profitau de pământurile bune de cultivat. Și așa ar fi apărut localitatea Bod, care s-ar fi numit la început – spune legenda – Bruckendorf. Adică satul punte

Nu știm dacă a fost așa, știm doar că localitatea Bod (județul Brașov) a fost menționată prima oară pe la începutul secolului 13 și că, la jumătatea secolului respectiv, a fost ars complet de tătari. O altă legendă zice că de-aici i-ar veni numele german – Brenndorf, satul ars. Poate n-a fost de bun augur acest nume, că între secolele 15 și 17 satul a fost complet ars de vreo 5 ori.

Tot în secolul 13 au fost puse bazele bisericii, care a ars și ea de câteva ori, a fost și atacată de câteva ori, a fost și foarte grav afectată de cutremure.

O legendă faină zice că la 1612, când era atacată de oastea lui Gabriel Bathory, judele Brașovului și-a trimis un prieten să apere cetatea din Bod. Pe Johan Bohm. Acesta a venit, a pregătit cetatea de luptă și-a dat ordin să se stingă luminile și să se facă tăcere. Seara a ajuns armata lui Bathory, condusă de un căpitan, a văzut că e întuneric și tăcere și-au zis să ocupe cetatea în liniște. După ce și-au montat scările pe ziduri, Bohm a dat ordin să se aprindă luminie într-un turn. Crezând că acolo se adăpostesc apărătorii cetății, dușmanii s-au repezit spre acel turn. Iar Bohm cu soldații săi, dintr-un alt turn, i-au lovit puternic cu săgeți. Apoi a aruncat peste atacatori stânguri groase de stejar, care au făcut multe victime. După care, cu un foc de archebuză bine țintit, l-au rănit grav pe căpitanul lui Bathory, care a și murit trei zile mai târziu – și așa a rămas cetatea neînvinsă în lupta aceea.

La sfârșitul secolului 18, turnul bisericii s-a prăbușit – de la un cutremur. Le-a luat oamenilor 9 ani să-l refacă. Trei ani după ce l-au terminat, mai exact în 1902, un alt cutremur a distrus toată biserica, așa că a fost refăcută complet. Dar a mai fost grav afectată și de cutremurele din 1977 și 1990.

De altfel, pe fundația altarului scrie, cu caractere gotice:

Un neașteptat cutremur în anul 1802, ziua de 20 octombrie, a sosit la amiază, când oamenii mâncau. Atunci s-a dărâmat al nostru turn, pentru noi a fost o spaimă mare. Dumnezeu de sus fie preamărit, din nou ne-a dat ajutor. În biserica nouă se poate auzi din nou Cuvântul Domnului, când cealaltă s-a prabușit în onoarea lui Dumnezeu

La momentul vizitei noastre la Bod, se lucra intens la renovarea turnului. Poate și din acest motiv am vizitat-o un pic clandestin – practic, era deschis și nu era nimeni pe-acolo, așa că am intrat și-am vizitat-o.

Se află înăuntru o cristelniță în formă de cupă, câteva covoare din secolele 17 și 18, un altar pictat pe la 1869 și o orgă din 1816. Și mult verde. Pe tavan e ochiul atotvăzător.

La Biserica din Bod sunt 3 clopote de oțel din 1923 și unul din bronz, din 1846. Pe unul dintre clopotele de oțel scrie, în limba germană, “sora care a cântat aici a răsunat pe câmpul de luptă“, amintire a faptului că în 1916 unul din clopotele bisericii a fost donat pentru a fi topit și folosit la fabricarea tunurilor.

Dar mai fain este că, pe clopotul care și azi sună în fiecare seară la ora 19.30, scrie “Doamne, rămâi cu noi, că se face seară“.

Mai este un clopot mai mic, ce se trage doar când moare un copil, pe care scrie “lăsați copiii să vină la mine, că a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor”

(găsiți mai multe fotografii pe paginile noastre de facebook, instagram și 500px)

Prin Transilvania este un proiect Telekom Romania Mobile Communications, susținut de Transavia, Garanti Bank,  Ursus, realizat cu sprijinul Goodyear,  Continental Hotels și Toshiba