Când mergi de la Sibiu la Mediaș, la vreo 18 kilometri de Sibiu intri într-o localitate veche de când lumea – Slimnic. Pe la mijlocul satului (adică aici), pe-un deal numit Burgbasch, se află ruinele impresionante ale unei cetăți care a păzit, sute de ani, granița de nord a Scaunului Săsesc de la Sibiu.

Denumirea germană a localității, care a fost atestată în 1282, este Stolzenburg – Cetatea mândră. Doar că nu vine de la Cetatea de care vorbim azi, care nici nu exista la vremea aia, ci de la localitatea din care au venit primii coloniști sași ai locului – Stolzembourg, din Luxemburg.

Cetatea fost construită în secolul 14, ca un avanpost al Scaunului Sibiului, cu rol de apărare împotriva atacurilor care veneau din nord. Și n-au fost puține, de-a lungul secolelor. A fost atacată de turci de trei ori în secolul 15 – din acest motiv, localnicii n-au mai terminat niciodată biserica gotică pe care o începuseră, lucrând în schimb la întărirea fortificației. Construcția inițială a bisericii există și azi.

A fost apoi cucerită de două ori de trupele lui Ioan Zapolya, în secolul 16. În secolul următor, a fost atacată și prădată de Moise Secuiul, de Gabriel Bathory și de Gheorghe Rakoczy al II-lea. A fost și asediată de turci, în 1658 – dar nu și cucerită. Apoi, la începutul secolului 18, a fost cucerită și ocupată vreme de-un an de curuții lui Francisc Rakoczy al II-lea, la plecarea lor fiind incendiată cetatea și distrusă curtea din sud.

10 ani mai târziu s-a încercat o renovare a bisericii și a zidurilor, dar o epidemie de ciumă i-a făcut pe localnici să lase lucrările. Ca fapt divers, Turnul Clopotniței, care există și astăzi, avea un mare ceas – care a fost distrus de armata rusă în a doilea Război Mondial. Ultimele lucrări de restaurare au fost făcute în 1959.

La Slimnic există, ca în multe alte cetăți din zonă (cum ar fi la Biertan sau la Cisnădioara) o cameră a împăcării, unde erau închise cuplurile care voiau să divorțeze. Și stăteau acolo până se împăcau și renunțau la gândul rău. Legenda zice că vreme de 200 de ani, la Slimnic au fost doar două divorțuri – dar cam așa spune la toate cetățile cu o cameră a împăcării. Mai există și Turnul Slăninii, unde, pe vremea când nu existau frigidere, oamenii își țineau carnea și slănina pe timpul verii, cu etichete – să știe fiecare ce-i a lui și ce nu.

Cetatea este locuită. Din păcate, când am ajuns noi, nu era nimeni acolo, așa că n-am putut intra și n-am văzut decât printr-o gaură din poartă găinile și iepurii crescuți acolo. Dar Monica, de exemplu, l-a prins pe îngrijitor și a vizitat și curtea interioară.

Legende legate de Cetatea Mândră sunt multe.

Una dintre ele, publicată în 1908 în Schäßburger Zeitung (via) zice că a fost un vrăjitor care avea trei fete cu puteri magice. Cea mai mare a construit într-o singură zi o cetate mare la Tălmaciu, numită Coroana Țării. Cea mijlocie a construit în 3 săptămâni cetatea de la Slimnic – Cetatea Mândră. Cea mai mică și mai cuminte a spus “singură nu pot face nimic, dar cu ajutorul lui Dumnezeu voi face din această cetate un adevărat castel și voi face și o biserică” – și a făcut cetatea de la Cisnădioara.

O altă legendă, reprodusă de Dumitru Chiseliță în ziarul Tribuna, spune că în timpul asediului curuților, bărbații satului care apărau cetatea primeau alimente printr-un tunel ce lega cetatea de o capelă din cimitirul săsesc. De câteva ori pe săptămână, cei rămași în sat mimau o procesiune funerară în cadrul căreia duceau la capelă un sicriu, ca și cum ar fi murit cineva. În sicriu puneau însă alimente iar noaptea cei din cetatea veneau prin tunel și luau alimentele. Însă, se spune, o localnică s-a îndrăgostit de-un soldat curuț și i-a spus secretul tunelului, astfel că cei din cetate n-au mai primit alimente și au fost învinși.

În Repertoriul arheologic al județului Sibiu se spune că pe peretele sudic există o inscripție latină care spune “Gabriel Báthori, spaima ţării noastre. Frumuseţea ţi-a dat-o Dumnezeu, sufletul ţi l-a dat diavolul. Cu ambele vei fi al dracului. Johannes Brandt, refugiat din Sibiu. Anno 1611“. O fi fiind, eu n-am găsit-o. Dar pe un perete al Turnului Slăninii este un fragment de inscripție, tot în latină, care se presupune că-i din 1719 care spune “să fie fericiți și bucuroși…”. Să fie, zic și eu.

(găsiți mai multe fotografii pe paginile noastre de facebook, google+, flickr, instagram și 500px)

Prin Transilvania este un proiect susținut de Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, EuroGsm, Electrogrup, iQuest, Transavia, realizat cu sprijinul Continental Hotels și Toshiba