– Nu știți unde-i castelul ? 

– Nu e nici un castel la noi

– O casă veche, părăsită, nu este ? 

– A, da, mergeți până se termină satul, vedeți pe-acolo, pe pășune, cred că acolo e!

Ca-n multe alte locuri, la Coplean nu există nici cel mai mic indiciu că-n localitate se află un monument istoric – și încă unul aparte, ruina unuia dintre cele mai vechi castele baroce din Transilvania. Există la drumul european ce leagă Dej de Baia Mare un indicator, dar, când ajungi acolo, poți doar să speri că dai de vreun localnic care știe unde se află. Uneori găsești ceea ce cauți, alteori deloc.

Am găsit, totuși, Castelul Haller (se află aici) sau, mă rog, ce-a mai rămas din el. Era, cum spunea localnicul de mai sus, la capătul satului.

Inițial, domeniul de-aici s-a aflat în proprietatea familiei nobile Kaplyon (de unde se presupune că provine și numele localității, de altfel). A trecut apoi, pe la 1400, în posesia familiei Bánffy, însă Matia Corvin s-a cam supărat pe ei, că-i bănuia de trădare, astfel că le-a luat domeniul și l-a dat altei familii de nobili, ajungând în cele din urmă în posesia lui István Bocskay, voievod al Transilvaniai și rege al Ungariei. Acesta l-a lăsat moștenire cumnatului său, Gábor Haller. Întrucât domeniul fusese pârjolit în 1601, probabil că mare lucru nu mai era pe-acolo, dar fiul lui Gábor, Gÿorgy Haller, s-a apucat să refacă domeniul.

100 și ceva de ani mai târziu, pe la 1750, un strănepot, numit tot Gÿorgy Haller (al III-lea) este înnobilat și transformă conacul/castelul într-o clădire somptuoasă, în stil baroc, căreia i se adaugă 15 ani mai târziu niște ornamente rococo, realizate de sculptorul austriac Anton Schuchbauer, poate cel mai important sculptor transilvan din perioada barocă (a făcut, printre altele, amvonul Bisericii Sf. Mihail din Cluj-Napoca, sculpturile Palatului Bánffy din Cluj-Napoca, altarul Bisericii Romano-Catolice din Târgu Mureș și multe altele)

Cam așa arăta Castelul cu Scoici la începutul secolului trecut (via Art Historia). Ulterior, în 1920, un incendiu i-a distrus acoperișul.  I se spunea “Castelul cu Scoici” datorită ornamentelor de deasupra ferestrelor, ornamente care se mai văd și astăzi, de altfel.

În perioada comunistă, Castelul a fost folosit cum nu se putea mai bine – pe post de Cooperativă Agricolă de Producție (CAP).

O legendă spune că o vrăjitoare țigancă a blestemat locuitorii castelului, pentru că i-au biciut soțul care era nevinovat. Și i-a blestemat să aibă parte numai de paragină și boli. Astfel că toți care au locuit în Castel au avut numai necazuri de-atunci.

Așa o fi sau nu, n-avem de unde să știm. Dar din Castelul cu Scoici astăzi au mai rămas pereții și ornamentele. Și-o istorie de 800 de ani ce răzbate din zidurile prăbușite.

O monografie exactă și completă a Castelului găsiți pe Monumente Uitate.

(găsiți mai multe fotografii pe paginile noastre de facebook, google+, flickr, instagram și 500px)

Prin Transilvania este un proiect susținut de Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, EuroGsm, Electrogrup, iQuest, Transavia, realizat cu sprijinul Continental Hotels și Toshiba